Câștigătorii Premiilor “Matei Brâncoveanu” 2017, emoție și aplauze   

Peste o sută de invitați au participat marți seară la decernarea Premiilor “Matei Brâncoveanu”. Este pentru al treilea an la rând când Fundația Alexandrion organizează acest eveniment în cadrul căruia au fost premiați tineri artiști, oameni de cultură și oameni de știință aflați la început de carieră.

Selecția candidaților a fost una foarte riguroasă, iar marți seară juriul a dezvăluit numele laureaților  în cadrul unei ceremonii organizate la Hotelul Pullman din București în prezența prietenilor, rudelor și a invitaților.

Fundația Alexandrion sprijină excelența

“Iată! Ne aflăm la cea de-a treia ediției a Premiilor “Matei Brâcoveanu”. Ne bucură foarte mult că această gală, dedicată tinerilor de valoare, este cel puțin la fel de apreciată ca și cea care a precedat-o și care a deschis seria evenimentelor dedicate culturii și științei pe care Fundația Alexandrion le susține, Gala Premiilor “Constantin Brâncoveanu”. Continuăm să oferim premiul pentru Medicină așa cum am făcut și anul trecut și ne dorim să facem acest lucru pentru că vrem să ținem pasul cu noutățile și evoluția din fiecare domeniu care servește societății din care facem parte”, a spus Nawaf Salameh, președintele Fundației Alexandrion în deschiderea evenimentului.

Laureații celei de-a treia ediții a Premiilor “Matei Brâncoveanu”

Muzică – Alin Stoica

La 31 de ani, tenorul Alin Stoica este deja prim-solist al Operei Naționale din București și laureat al concursului internațional Luciano Pavarotti

“Este o mare onoare pentru mine să primesc Premiul “Matei Brâncoveanu” deoarece știu că la baza acordării acestor premii stau criterii clare și respect pentru valori. Dedic acest premiu tuturor tinerilor din România care au curaj să viseze și care își urmează visul indiferent de “gropile” vremurilor în care trăim. Mulțumesc Fundației Alexandrion pentru că reușește să construiască viitor pentru România! Vă promit că voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a merita, peste o vreme, și Premiul “ Constantin Brâncoveanu”, a spus tenorul Alin Stoica în momentul înmânării premiului.

Film – Daniel Sandu

Regizorul de 39 de ani a fost premiat de juriului Premiilor “Matei Brâncoveanu” pentru  lung- metrajul „Un pas în urma serafimilor”.  Gabriel este personajul principal al filmului. Adolescentul își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. La început, acesta încearcă să se integreze și să se adapteze vieții din seminar. Într-un final însă, Gabriel își dă seama că sistemul este unul corupt și abuziv. Astfel el și alți trei colegi devin elevi-problemă în viziunea consiliului școlii. Prinși în mediul ostil și corupt adolescenții învață că pentru a rezista în seminar trebuie să își însușească niște aptitudini mai puțin demne ca minciuna, furtul, manipularea și trădarea.

Teatru – Andrei și Andreea Grosu

La 35, respectiv 36 de ani, cei doi soți sunt fondatorii teatrului independent “Unteatru”. Ei au fost premiați pentru regia excepționalului spectacol “Regele moare”, de Eugen Ionescu care a avut premiera în 2017 la Teatrul Național București.

Istorie – Mircea Gheorghe Abrudan are 31 de ani și este editorul, traducătorul și autorul studiului introductiv, a notelor și indicilor volumului “Descrierea Olteniei la 1723”, de Friederich Schwartz von Springfels, 2017.

Literatură – Claudiu Komartin

La 34 de ani, Claudiu Komartin este considerat de jurații Premiilor “Matei Brâncoveanu” un exponent de vârf al tinerei generații de scriitori români. El a fost premiat pentru volumul “Maeștrii unei arte muribunde”, Ed. Cartier, Chișinău, 2017.

“Este onorant și îmbucurător că în asemenea vremuri în care nu se prea pune preț pe cultură Fundația Alexandrion se implică și oferă un sprijin tinerilor scriitori”, a spus  Claudiu Komartin pe scena Galei Premiilor “Matei Brâncoveanu”. Tot aici Claudiu Komartin a lăudat exigența și imparțialitatea juriului după ce a recunoscut că profesional nu a fost mereu pe aceeași lungime de undă cu juratul de la secțiunea Literatură, dar cu toate acestea, iată, a fost premiat.

Medicină – Dr. Nicolae Crișan

La 38 de ani, dr Nicolae Crișan este medic primar,  șef de lucrări, șeful Secției de Urologie a Spitalului Municipal Cluj-Napoca, practician, chirurg onco-urolog care, în 2017, ca unul dintre primii utilizatori ai chirurgiei robotice, a dat o nouă dimensiune acestei metode și a avut rezultate de excepție, recunoscute în țară și în străinătate. Premiul i-a fost înmânat de prof. univ. dr. Ioan Coman, căruia tânărul laureat i-a fost student și discipol.

Arte Plastice –Maia Ștefana Oprea

Tânăra de 30 de ani este pictoriță, artistă cu foarte multă consistență, a primit burse de studii în Franța și SUA. Maia Ștefana Oprea are expoziții personale în România și în străinătate; a participat la prestigioase biennale și la tabere de creație internaționale; are lucrări de artă în colecții de seamă din țară și din străinătate.

“Sunt foarte onorată de descrierea făcută de jurați și vreau să mulțumesc juriului și Fundației pentru acest premiu. Acum trei ani îmi petreceam foarte mult timp într-o bibliotecă din Franța încercând să descopăr cine sunt eu din punct de vedere artistic. Acest premiu demonstrează că munca mea nu a fost în zadar”, a spus emoționată Maia Ștefana Oprea pe scena Galei “Matei Brâncoveanu”.

Aritectură – conf. univ. dr. Horia Moldovan

La 39 de ani,  conf. univ. dr. Horia Moldovan  este deja autor de cărți și de proiecte moderne, participant la expoziții în țară și în străinătate, autor al unor lucrări de dimensiune complexă. A proiectat locuințe sociale și, între altele, clădirea Primăriei din Mizil – în 2017. Conf. univ. dr. Horia Moldovan este autor al studiului istoric și arhitectural pentru fundamentarea restricțiilor și permisivităților privind lucrările de intervenție în vederea conservării ansamblului Mănăstirii Călui din jud. Olt.

Pentru prima dată în istoria Galelor organizate de Fundația Alexandrion, anul acesta, juriul Premiilor “Matei Brâncoveanu”a fost similar cu cel de la Gala “Constantin Brâncoveanu”. Acesta a fost condus de academicianul Dan Berindei, vicepreședinte prof. univ. Andrei Marga. Din juriu au mai făcut parte și prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. univ. dr. Marian Moiceanu, Liviu Ioan Stoiciu- scriitor, Magda Mihăilescu – critic de film, Ileana Lucaciu – critic de teatru, Ștefan Râmniceanu – artist plastic și laureat al Premiilor “Constantin Brâncoveanu”- și Dumitru Constantin – publicist, secretar al Juriului.

În plus, Fundația Alexandrion a oferit și un premiu special partenerilor de la B&B Distribution  Prahova pentru colaborarea excelentă și rezultatele din ultimul an. Trofeul a fost ridicat de Viorel Aldea, directorul general al companiei.